Tu nu te-ai saturat sa fii la mila altora?
Aceasta este puterea mintii si a sufletului tau.
Trage aer in piept si repeta dupa mine:
(1) Am venit pe aceasta lume pentru a-mi descoperi talentele innascute,
pentru a le dezvolta in abilitati si pentru a face apoi lumea mai buna prin
ele. Misiunea mea este sa transmit mesajul meu cat mai multor oameni si
pentru a le face viata mai buna, mai usoara si mai frumoasa prin ceea ce eu
fac cu pasiune zi de zi.
(2) Stiu ca banii, sanatatea, iubirea si anturajul de care am parte sunt
doar o reflectie, un efect secundar a nivelului meu de dezvoltare personala.
Am sa accept cine sunt cu toate calitatile si defectele, am sa ma imbratisez
si iert pentru toate lucrurile pe care le-am făcut greşit şi mi-au afectat negativ
viaţa şi am să merg mai departe spre destinul meu măreţ fără povara regretelor
din trecut.
(3) Merit să am un stil de viaţă exact aşa cum acum doar îl visez. Îmi
voi pune la vedere toate scopurile şi visurile şi de fiecare dată când am o
stare de lene sau de lipsă de motivaţie voi ridica privirea din pământ, mă voi
uita la visurile mele şi voi şti care este motivul pentru care nu mă opresc în
nicio zi din munca şi misiunea mea.
(4) Tot ce am nevoie se află deja în mine. Eu trebuie doar să iau o pauză
şi să mă deconectez de la agitaţia acestei lumi şi să mă conectez la adevăratul
meu sâmbure de divinitate. Simt că am o putere şi o energie nelimitată
ce aşteaptă să fie exploatate pentru binele meu şi a celor care mă înconjoară.
(5) Iubesc această viaţă pentru că este exact viaţa de care am nevoie
să pot evolua. Fără dificultăţile cu care mă confrunt azi nu aş putea să mă
văd aşa cum sunt cu adevărat şi nu aş putea să îmi evaluez corect capacităţile.
Am multă încredere că voi reuşi să fac tot ce mi-am propus şi orice
obstacol ce îl am în cale este acolo pentru a fi depăşit şi pentru ca eu să
acumulez puterea acelui obstacol odată ce l-am depăşit.
(6) Înţeleg că toţi oamenii din jur sunt oglinzi pentru mine şi că oamenii
nu mă vor trata niciodată mai bine decât mă tratez eu însumi. De aceea e
important ca felul în care arăt, mă port şi mă tratez în general să reflecte
iubirea şi respectul ce-l am în primul rând pentru mine.
(7) Înţeleg că banii sunt doar un efect secundar pentru ceea ce am eu
de oferit ca valoare. Pentru a face bani este necesar să îmi dezvolt abilităţi
care să producă valoare pentru lumea din jur.
(8) În iubire şi atracţie, regulile sunt total altele decât sunt în restul vieţii
noastre. Îmi asum acest lucru şi accept că pentru o viaţă împlinită pe plan
relaţional, sexual şi afectiv e important să studiez cum funcţionează iubirea,
sexualitatea şi legăturile dintre oameni.
(9) Vreau ca în orice moment al vieţii mele să pot spune cu mândrie:
"Am făcut tot ce puteam eu face cu mijloacele pe care le-am avut la
dispoziţie şi nu am ce să îmi reproșez".
(10) Ştiu că frumuseţea vieţii nu constă atât în destinaţie cât în drumul
parcurs. Am să trăiesc toate experienţele care mi se oferă şi în acelaşi timp
voi avea privirea spre orizont ca să nu uit care îmi este drumul şi direcţia în
viaţă.
From Pera Novacovici's blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu